Şumudică a reuşit miracolul la arabi şi a îngenuncheat în faţa şeicilor!
Marius Şumudică a învins în duelul cu Cosmin Olăroiu, a cărei formaţie, Al Ain, este deja campioană. Şumi s-a bucurat ca un nebun după golul marcat de echipa sa în minutul 81, amintind de reacţiile amuzante pe care le avea pe când era la Rapid.
Şumudică a spus la Sport Total FM: "Până la mine, Al Shaab nu reuşise niciodată două victorii consecutive, noi am reuşit patru. I-am organizat foarte bine din punct de vedere defensiv. În prima parte a campionatului, au primit 33 de goluri, iar în a doua parte, de când am venit eu, am primit doar 12 goluri. Chiar Emirul din Sharjah l-a sunat pe preşedintele clubului ca să-l felicite şi a vrut să vorbească personal cu mine. Sunt foarte fericit de ce am realizat aici, mai ales că lucrez cu niste jucatori semi-profesionişti, care merg la muncă şi seara vin la antrenament. Este un rezultat extraordinar. Joc fără şase titulari de la începutul campionatului şi cu şase jucători de la echipa a doua. Faptul că am scăpat de la retrogradare în aceste condiţii este ca şi cum am fi câştigat campionatul".