Suntem 99% favoriţi la Mondiale

1 aprilie 2015 21:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Ultimele rezultate înregistrate în meciurile inter-ţări au apropiat şi mai mult naţionala României de Mondialul de peste trei ani, programat în Rusia.

În 2018, tricolorii vor bifa 20 de ani de la ultima participare la o Cupă Mondială (Franţa 1998). Şansele noastre de a rupe acest blestem au crescut considerabil. Aşa cum se ştia, România se afla într-o bătălie indirectă cu Anglia şi Cehia pentru un loc cât mai bun în clasamentul FIFA, echivalent cu intrarea în urna „favoritelor” la tragerea la sorţi a preliminariilor.

Evenimentul va avea loc la 25 iulie, la Sankt-Petersburg şi va ţine cont de ierarhia forului mondial din acea lună. Clasată pe a noua poziţie europeană (adică ultimul loc în prima urnă!), România şi-a făcut treaba contra Insulelor Feroe, în ciuda victoriei chinuite (1-0).

În schimb, Anglia a făcut un egal amical cu Italia (1-1), iar Cehia a dat-o rău în bară, cu un egal (1-1) acasă cu Letonia în preliminariile Euro 2016 şi apoi, marţi, cu o înfrângere (0-1) cu Slovacia.

O estimare făcută de site-ul specializat football-rankings.info ne surâde în totalitate. Astfel, conform sursei citate, în proporţie de 99,54% vom fi în prima serie valorică în preliminariile pentru CM 2018, alături de forţe precum Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Italia sau Spania.

La Mondial merge direct doar primul loc

Faţă de actualele preliminarii, pentru Euro, în care se califică direct primele două locuri, campania pentru Mondialul din Rusia va fi mult mai dură. Europa are rezervate doar 13 locuri, astfel că avantajul capilor de serie este colosal. Din nou grupe, la turneul final din 2018 se vor califica direct primele clasate, iar ocupantele poziţiilor secunde se vor agăţa de „baraje”.

Mai multe