Surpriza etapei: Rapid, învinsă acasă de Gaz Metan Mediaș

18 septembrie 2021 9:10   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Aflată pe locul 2 în clasamentul Ligii 1 după 9 etape, Rapid a fost învinsă acasă cu scorul de 2-1 de Gaz Metan Mediaș, o formație care nu mai câștigase din prima rundă!

Yuri a deschis scorul pentru Gaz Metan, în minutul 7, după care Albu a egalat situația pe tabelă în minutul 10. În ciuda forcingului giuleștenilor, care au fost susținuți din tribună de 15.000 de suporteri, tot oaspeții au fost cei care au marcat, prin fostul rapidist Vlad Morar. Acesta a marcat în minutul 79, lobând mingea peste portarul gazdelor, după ce a plecat dintr-o poziție suspectă de ofsaid.

La finalul partidei, noul antrenor la medieșenilor, Ilie Poenaru, care a semnat contractul în dimineața meciului, era foarte fericit, chiar dacă a urmărit meciul de la tribuna oficială. ”Uneori se creează un șoc, se pare că impactul a fost unul bun, dar este victoria jucătorilor în totalitate. Am vrut să stau mult mai sus, să văd de acolo problemele ca sa le reglăm cât mai repede. Am făcut doar niște analize cu jucătorii și un antrenament la care nu am participat, dar am transmis indicații pentru a schimba sistemul de joc.

Era un blocaj mental, jucătorii erau temători, acum lucrurile vor intra în normalitate, am găsit un grup minunat. Mai sunt multe probleme de rezolvat, tehnic, tactic, fizic”, a declarat Ilie Poenaru la finalul partidei, pentru Digi Sport.

Mai multe