Surse LPF: CFR va câştiga cu 3-0 meciul cu U Cluj

9 mai 2012 8:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj a fost întrerupt în minutul 27, după izbucnirea unui conflict general. În momentul suspendării, CFR Cluj conducea, scor 1-0, pe U Cluj, prin golul marcat din penalty de Ricardo Cadu.

Imediat după deschiderea scorului, între portarul Mircea Bornescu şi Ricardo Cadu a avut un conflict, cei doi fiind cu greu stăpâniţi de ceilalţi coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu şi Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare.

În cele din urmă, conform imaginilor televizate, Alexandru Tudor a arătat spre vestiare, iar Ioan Andone şi-a chemat jucătorii, aceştia părăsind terenul.

Surse din cadrul Comisiei de Disciplină a LPF au confirmat pentru mediafax:"CFR-ul va câştiga la masa verde, cu scorul de 3-0, întrucât Universitatea Cluj a fost organizator şi nu a putut asigura desfăşurarea partidei în condiţii bune".

"E normal ca meciul să nu se mai reia şi să primim 3-0 la masa verde, deoarece nu am avut asigurată siguranţa în drumul spre vestiare. Alexandru Tudor a decis ca meciul să fie întrerupt, noi atunci am ieşit la vestiare. Cadu a fost lovit pe tunel, nu ştim încă de cine, de un suporter sau de un agent de la firma de pază. Cadu nu a avut nicio vină, putea să primească maxim cartonaş galben deoarece a mers în faţa galeriei adverse", a declarat Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj. 

Cazul va ajunge la Comisia de Disciplină, de vineri, meciul e încheiat definitiv", a precizat Boc.

Mai multe