Tactica lui Becali: distruge campioanele!
Gigi Becali transferă pe bandă rulantă de la campioane, însă „vânzătoarele” au de pierdut. Rămân fără cei mai buni din lot, performanţa dispare şi banii se duc. Mărturie sunt Unirea Urziceni, destrămată în 2010, la doar un an după ce a cucerit titlul, în timp ce Astra a fost la un pas de faliment, pierzând principalii oameni care au câştigat campionatul în 2016. Acum, a venit rândul celor de la Viitorul.
“Ceea ce fac acum nu e neapărat pentru titlu. Vreau să formez o echipă care peste doi-trei ani, să poată să evolueze în primăvara Ligii Campionilor. Asta este concepţia mea şi se conturează”, şi-a explicat finanţatorul roş-albaştriilor strategia.
Următorul pas e ca noile achiziţii să fie cooptate printre “tricolori” şi automat o parte dintre ele o să fie vândute pe sume de zece ori mai mari faţă de preţul achiziţiei. “În viitorul apropiat, Nedelcu şi cu Bălaşa vor fi titularii echipei naţionale. Pe Nedelcu eu l-am luat ca fundaş central. Asta e politica clubului şi antrenorul trebuie să o urmeze. E o chestie de bani”, a spus el referin-du-se la ultimii jucători aduşi de la Viitorul.
Puştii nu au sosit de la campioană printr-o întâmplare, ci totul face parte dintr-un plan bine pus la punct şi care datează de mult. Începutul a fost dat de “lotul” sosit de la Urziceni, adică Galamaz, Gomes, Bilaşco, Onofraş, Marinescu, Apostol şi Rusescu, iar totalul a fost de nouă jucători.
Becali a luat “crema” echipei, dar a şi slăbit rivala. E adevărat că distrugerea Unirii a fost cauzată şi de patronul Bucşaru, care după ce şi-a umplut conturile nu a mai investit nimic în club. Mergând pe aceeaşi filieră, omul de afaceri a distrus şi Astra. Campioana din 2015 a rămas prima dată fără Gabi Enache, dar în scurt timp au sosit toate vedetele, de la Alibec până la Budescu, “pachetul” de la trupa giurgiuveană fiind de şapte inşi. Cu banii luaţi, Astra abia şi-a plătit datoriile, clubul fiind aproape de faliment şi nici acum situaţia financiară nu e prea bună, actualul antrenor Edi Iordănescu cerând disperat întărirea lotului. Cert e că Becali îşi continuă liniştit proiectul. Acum, “ţinta” e Viitorul.
De-a lungul timpului au sosit rar fotbalişti de aici, dar după ce constănţenii au cucerit titlul, finanţatorul FCSB a început transferurile consecutive. Aici, însă deocamdată este stabilitate financiară, iar Becali a oferit milioane de euro în schimbul jucătorilor, dorind şi o împăcare cu Hagi, proprietarul Viitorului şi totodată naşul stelistului.
Gică Hagi nu-l mai bagă în seamă
Gică Hagi nu mai vorbeşte cu Gigi Becali, deşi el e omul care l-a cununat pe latifundiarul din Pipera şi e şi părintele spiritual al fetelor acestuia. „Regele” e supărat că finul său a decis să-i conteste titlul de campion la TAS, în loc să-l felicite. A fost a doua ruptură a unei prietenii de peste 30 de ani, prima dată tot Becali greşind. El a pus pe Hagi antrenor la Steaua, dar apoi l-a jignit în public şi „Regele” a plecat umilit. S-au împăcat după câţiva ani, dar acum se pare că fostul decar al naţionalei nu-l mai iartă.
Jucători aduşi de la Unirea Urziceni (2008 - 2012)
Bogdan Stancu
Marius Onofraş
Laurenţiu Marinescu
Ricardo Gomes
George Galamaz
Iulian Apostol
Pablo Brandan
Marius Bilaşco
Raul Rusescu
Jucători aduşi de la Astra (2015 - 2017)
Gabi Enache
Fernando Boldrin
William
Denis Alibec
Filipe Teixeira
Junior Morais
Constantin Budescu
Jucători aduşi de la Viitorul (2012 - 2017)
Gabriel Iancu
Alexandru Târnovan
Alin Toşca
Florin Tănase
Romario Benzar
Dragoş Nedelcu