«Ţarul» Eric a speriat Rusia
Cu două goluri marcate în timpul regulamentar şi cu încă unul la loteria penalty-urilor, Eric Bicfalvi a fost eroul grupării din Ekaterinburg în meciul de Cupă cu FC Krasnodar.
Scenariul meciului Ural – FC Krasnodar din sferturile Cupei Rusiei a semănat leit cu finala Ligii Campionilor din 2005, când Liverpool a fost condusă cu 3-0 de AC Milan, a egalat miraculos şi s-a impus la penalty-uri.
De această dată, la Ekaterinburg, cei din Krasnodar au avut 3-0 după numai jumătate de oră, Ural a redus rapid din diferenţă înainte de pauză, după care şi-a intrat în rol mijlocaşul român Eric Bicfalvi. Internaţionalul nostru a fost pentru Ural un fel de Steven Gerrard pentru Liverpool în finala mai sus amintită.
În decurs de numai 13 minute, Bicfalvi a dat două goluri, unul mai frumos ca altul (mai întâi cu capul, apoi cu un şut magnific din afara careului), pecetluind revenirea de senzaţie a celor de la Ural, 3-3 de la 0-3. În prelungiri, echipa lui Bicfalvi a supravieţuit cu un om în minus, ducând meciul la loviturile de departajare. Mijlocaşul român de 29 de ani a fost şi aici unul dintre protagonişti, marcând cu siguranţă de la punctul cu var.
E o soluţie pentru naţională
Forma lui Eric Bicfalvi îl recomandă pe fostul jucător al Stelei şi al lui Dinamo la un loc de titular în naţionala României la meciul cu Danemarca de la 26 martie. Bicfalvi poate reprezenta o variantă demnă de luat în seamă de selecţionerul Daum, în condiţiile în care mulţi dintre tricolorii cu profil ofensiv (Andone, Adi Popa, Bogdan Stancu sau Nicuşor Stanciu) traversează perioade delicate la echipele de club.