Tehnicianul Petre Grigoraș, demis pe Internet!
Multe lucruri bizare s-au întâmplat de-a lungul timpului în Liga 1. Relația patron de club – antrenor a cunoscut momente care de care mai ciudate, curioase sau penibile, însă apogeul a fost atins în urmă cu două zile. Tehnicianul Petre Grigoraș a fost demis de la Timișoara într-o postare pe o rețea de socializare. În acel moment, el dădea un interviu în care explica situația echipei.
Petre Grigoraș a venit la ACS Poli Timișoara într-un moment greu pentru echipă. Clubul se afla, ca și acum de altfel, în subsolul clasamentului cu speranțe destul de reduse la salvarea de la retrogradare. Cu Grigoraș pe bancă, bănățenii n-au rupt gura târgului, iar eșecul din etapa trecută, 1-4 cu FC Botoșani, a pus capac răbdării șefilor.
Timişoara se luptă să scape de retrogradare
Astfel, chiar primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunţat duminică seară, pe contul său de Facebook, demiterea antrenorului Petre Grigoraş. Postarea de pe Internet a edilului orașului de pe Bega a apărut exact în momentul în care tehnicianul era la microfonul Dolcesport și dădea detalii despre meci și despre situația grea de la echipă. La puțin timp, Grigoraș a aflat că a fost concediat pe Facebook. ”E interesant, nu am ce să comentez. Nu știam, eu nu am Facebook și nu am avut cum să văd. Dar am primit un mesaj de la domnul primar care spune că totul s-a încheiat și voi fi anunțat oficial. Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, e destul de drăguț așa... dar ce să facem? Trebuie să acceptam și astfel de lucruri, dacă așa s-a considerat”, a precizat Grigoraș.