Tevez l-a «omorât» pe Alex Ferguson

15 mai 2012 15:20   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Imprudenţa lui Carlos Tevez i-a şocat inclusiv pe oficialii propriei sale echipe, care şi-au cerut imediat scuze faţă de Sir Alex Ferguson.

100.000 de fani ai „cetăţenilor" au ieşit pe străzile din Manchester pentru a celebra primul titlu de campioană a Angliei cucerit de City în ultimii 44 de ani.

Sărbătoarea a fost stricată însă de un gest inexplicabil comis de una dintre vedetele de 24 de carate ale echipei britanice, Tevez. „Apaşul" a ridicat deasupra capului un banner uluitor, „R.I.P. Fergie", un atac murdar asupra legendarului manager al rivalei United, Sir Alex Ferguson.

Din câte se pare, Tevez a luat acel banner de la un suporter, fără să priceapă prea multe din cauza slabelor cunoştinţe de engleză (R.I.P. = Rest in peace, mesaj utilizat la înmormântări).

Totuşi, există şi varianta ca Tevez să se fi răzbunat în mod intenţionat pe Ferguson, cel care l-a dat afară de la United în 2009. Şocaţi, şefii lui Tevez au încercat să dreagă busuiocul cu un comunicat prin care şi-au cerut scuze.

Mai multe