Timişoara - Dinamo se joacă în familie

6 noiembrie 2015 21:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Poli Timişoara va întâlni acasă rivala din „Ştefan cel Mare” într-un meci în care la tribuna oficială e Daniel Stanciu, oficialul gazdelor fiind ex-manager general al roş-albilor, pe bancă e Florin Marin, fost antrenor în „Groapă”, iar pe teren sunt patru inşi ce au jucat la Dinamo. De partea cealaltă, „câinii” Rotariu şi Filip au fost crescuţi de timişoreni.

„După înfrângerea cu Viitorul suntem obligaţi să câştigăm la Timişoara”, a spus antrenorul dinamovist Mircea Rednic. Din rândurile roş-albilor au ajuns la bănăţeni Zicu, Luchin, Scutaru şi Curtean. Ianis a jucat în premieră în prima ligă la Dinamo şi mijlocaşul ofensiv a luat aici laurii de campion, dar şi Cupa sau Supercupa. Al doilea a purtat banderola de căpitan al „câinilor” şi a activat doi ani şi jumătate în apărarea bucureştenilor. Scutaru a avut doar cinci meciuri în defensiva roş-albă, dar Curtean se poate lăuda că a stat doi ani în „Ştefan cel Mare” şi aportul său în linia mediană a dus la obţinerea unei Cupe şi a unei Supercupe. Aceştia vor primi indicaţii de la tehnicianul Florin Marin, cel ce a stat în două mandate pe banca lui Dinamo. Şi, bucureştenii au în lot oameni ce au desluşit fotbalul la Timişoara, pe Dorin Rotariu şi Steliano Filip, ambii oameni de bază ai „câinilor”, primul evoluând la echipă, iar celălalt fiind doar un produs al Liceului cu Program Sportiv „Banatul”. Apoi, „duelul” se va da şi la tribuna oficială, acolo unde acţionarul dinamovist Negoiţă îşi va reîntâlni fostul colaborator, Daniel Stanciu, actualul director sportiv al bănăţenilor.

Mai multe