Timişoara lui Popa, campioană la table!

11 septembrie 2016 21:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Timişoara este codaşa Ligii 1, cu minus 10 puncte, deficit pe care nu a reuşit să-l micşoreze nici după meciul cu Voluntari, pierdut cu 4-1. Eşecul l-a determinat pe antrenorul Ionuţ Popa să-şi facă praf jucătorii, cu atât mai mult cu cât pe bănăţeni îi aşteaptă etapa viitoare disputa cu vicecampioana, Steaua.

Poli Timişoara a reuşit un singur egal şi o victorie în cele şapte etape de la debutul Ligii 1, şi a ajuns la minus zece puncte, având în vedere că a început campionatul cu o penalizare de 14 puncte.  Într-un moment în care echipa părea că este pe drumul cel bun, a venit meciul cu Voluntari, o înfrângere usturătoare, la scor, 4-1. Insuccesul, dar mai ales evoluţia jucătorilor, l-au scos din sărite pe antrenorul Ionuţ Popa, acesta răbufnind la adresa elevilor săi.

«Etapa viitoare luăm 20 de goluri»

”Sunt supărat. N-am văzut la nivel de Liga I jucătorii să facă asemenea greşeli. Şut la poartă la primul gol după corner, şi portarul meu doarme. A doua repriză a fost un coşmar. Domnul Şeroni atacă decisiv o minge. Nu mai înţeleg ce să fac cu el. El e un băiat bun, are un caracter frumos, dar face nişte greşeli care mă zguduie. Altă gafă a portarului nostru când a degajat. Şi eu degajam mai bine decât el, şi portarul de la stadion. Greşelile individuale scot în evidenţă valoarea jucătorilor. Să iei patru goluri în condiţiile astea, îţi vine să-ţi iei lumea în cap”, a ”tunat” tehnicianul bănăţenilor. Acesta are bătăi de cap pentru că etapa viitoare echipa sa se va duela cu vicecampioana Steaua. ”Îi batem pe Steaua şi gata, terminăm fotbalul. Poate îi batem la table. Ce să mai zic? Dacă jucăm aşa cu Steaua ne dă 20… Ce o să le spun jucătorilor? Că sunt fraieri şi s-au bătut singuri. Noi nu găsim fraieri care să se bată singuri. Îi rog şi eu să găsească fraieri care să se bată singuri”, a spus Ionuţ Popa. 

Mai multe