Tineretul lui Dulca are meci crucial în Danemarca
6 septembrie 2016 11:28
Fotbal intern
Ultima actualizare:
Naţionala Under 21 a României, antrenată de Cristi Dulca, joacă în această seară un meci decisiv în preliminariile Euro 2017.
Tinerii tricolori întâlnesc la Aalborg liderul grupei, Danemarca, şi sunt obligaţi să câştige pentru a putea spera în continuare la calificare.
La turneul final ajunge direct prima clasată, în timp ce ocupanta poziţiei secunde ar putea disputa un „baraj” doar în cazul unui punctaj mare (în play-off merg numai patru din cele nouă naţionale care vor termina preliminariile pe locul doi).
Meciul Danemarca – România va începe la ora 19.45.