Toate jocurile s-au făcut pentru FCSB

11 aprilie 2017 20:37   Fotbal intern
Ultima actualizare:

„Mini-campionatul” ce decide echipa ce va obţine titlul în Liga I a ajuns la jumătatea traseului. După primele cinci etape din play-off, FCSB a devenit favorita numărul unu pentru a triumfa, în timp ce campioana Astra a decepţionat, neavând nici o victorie.

FCSB, Viitorul, Dinamo, CFR, CS U Craiova şi Astra sunt cele şase combatante, însă judecând după rundele de până acum în lupta pentru titlu contează doar primele două formaţii. După sezonul regulat, roş-albaştrii au pornit în play-off cu 24 de puncte, iar Viitorul domina clasamentul (26 de puncte). Totuşi situaţia s-a schimbat şi elevii lui Reghecampf au urcat până în fruntea Ligii I, chiar dacă au pierdut meciul direct cu oamenii lui Hagi. 

În rest, au înregistrat numai victorii, trei consecutive. Apoi, celelalte rivale şi-au împărţit rezultatele între succese, remize şi înfrângeri. Excepţia a fost ex-campioana Astra, trupă care nu s-a impus în nici o partidă (4 eşecuri, un egal) şi a coborât pe locul şase în ierarhie. Astfel, FCSB ocupă prima poziţie şi are şi un avans de două puncte în faţa ocupantei secunde, Viitorul. Avantajul celor din Ghencea e recunoscut până şi de rivali. 

„Şansele cele mai mari de a câştiga campionatul le are FCSB, chiar dacă-mi convine sau nu. Asta e situaţia. Noi vom juca partidele rămase pentru a învinge şi o facem pentru noi, nu pentru a-i încurca pe stelişti”, a anunţat preşedintele Astrei, Dani Coman. Bineînţeles, finanţatorul din Ghencea, Gigi Becali, şi-a făcut deja calculele: „În proporţie de 90 la sută acum sunt sigur că vom lua campionatul. Mai e un procent de zece la sută şi dacă vrea Dumnezeu să mi-l dea...Titlul se mai joacă între noi şi Viitorul, dar dacă batem etapa viitoare pe CFR şi apoi pe Viitorul, atunci e gata, 99 la sută suntem câştigătorii Ligii I”. 

Apoi, omul de afaceri a completat: „Locul doi nu are cum să ni-l ia nimeni şi garantat obţin zece milioane de euro din Liga Campionilor. Deci, o să cumpăr tot ce e mai bun din play-off, iau opt - nouă fotbalişti, fac o echipă de top şi cu aia mă bat ca să intru şi-n grupele Champions League”.

Ce se întâmplă cu marca Steaua

Ministrul Apărării Naţionale şi şeful Statului Major General au fost invitaţi în Senat pentru a discuta despre brandul Steaua, nume pe care îl va putea folosi echipa Armatei în defavoarea formaţiei conduse de Gigi Becali. Senatorilor li s-a transmis că singura variantă pentru a ocroti marca a fost înfiinţarea unei echipe în cadrul Clubului Sportiv al Armatei şi înscrierea acesteia în Liga a IV-a. Răspunsul a fost că numele Steaua se va devaloriza în eşaloanele inferioare şi-n câţiva ani poate fi cumpărat de oricine pentru o sumă modică. 

În play-out domină Poli Iaşi 

În subsolul clasamentului, acolo unde lupta se dă pentru a evita retrogradarea, Poli Iaşi e cea care conduce, cu 28 de puncte. Însă, de remarcat este evoluţia celor de la Poli Timişoara, echipă ce a fost penalizată cu 14 puncte din cauza datoriilor, dar care a urcat pe poziţia a cincea în clasament, adică acum are asigurat locul în Liga I şi-n sezonul următor. La polul opus e Chiajna, formaţie ce nu a învins niciodată în play-out, şi e acum pe o treaptă direct retrogradabilă.  

Mai multe