Tony Da Silva şi Elodie vor casă în România!

17 septembrie 2011 19:00   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tony a fost unul dintre cei mai iubiţi jucători ai echipei din Gruia. După mai bine de trei ani petrecuţi la CFR şi cinci trofee câştigate (două titluri de campion, două Cupe ale României şi o Supercupă), cel poreclit „Pitbull" a revenit în prima ligă portugheză.

„M-am simţit foarte bine la Cluj şi mi-a părut rău că a trebuie să las acolo prieteni buni. Cu toate astea, în Portugalia sunt mai aproape de familie. România a fost şi este însă a doua mea casă", a povestit fundaşul care joacă acum la Vitoria Guimaraes.

Jucătorul de origine portugheză dar născut şi crescut în Franţa s-a ataşat atât de mult de România încât se gândeşte să-şi cumpere o locuinţă la Cluj, unde să vină în vacanţă.

"Mi-am făcut mulţi prieteni şi mi-e foarte dor de România şi de Cluj. În decembrie, când va fi pauză în campionat, vin cu siguranţă în vizită, să-mi văd amicii.

Chiar vorbeam cu soţia mea că ne-am simţit atât de bine încât nu ne-ar strica să luăm o casă în România", a dezvăluit jucătorul.

Îşi doresc un copil

Tony şi soţia lui, Elodie, s-au cunoscut în 1998, în Franţa, când fotbalistul juca la echipa de tineret a clubului Paris Saint Germain.

În 2002 s-au căsătorit civil, dar cununia religioasă n-au apucat să o facă. De atunci îşi doresc să facă şi un copil, însă până acum n-au avut succes.

„Ne chinuim de ani buni, dar nu ne iese", spune, cu amărăciune, jucătorul.

Mai multe