Torje, implicat într-un "blat" în Spania
Mai mulţi oficiali ai echipei din Pamplona sunt suspectaţi că au făcut ”blaturi” în ediţia trecută a campionatului. Unul dintre dueluri l-a avut în prim plan pe Gabi Torje. Jocul Espanyol-Osasuna a fost la data de 11 mai 2014. Torje a avut o prestaţie excelentă, însă în minutul 66 a fost scos inexplicabil din echipă, exact la scorul de 1-1. “Era singurul pericol. Nu au vrut să le strice planurile”, a comentat presa spaniolă. “Nu ştiu nimic. Cei care spun asemenea lucruri vor să facă rău”, a declarat românul pentru mass-media iberică. Apoi, a continuat: “Nu am simţit nimic în neregulă. Ştiu că dacă pierdeam ajungeam într-o zonă periculoasă în clasament. Am fost schimbat pentru că am jucat prea bine? Nu ştiu ce să spun!”. Unul dintre cei arestaţi ar fi spus în faţa judecătorilor că aranjamentul a fost făcut într-o cameră de hotel între căpitanul lui Espanyol şi doi fotbalişti ai Osasunei pentru suma de 250.000 de euro.