Torje le-a ţinut piept starurilor Barcelonei

2 noiembrie 2013 16:39   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Piţurcă primeşte numai veşti bune înaintea barajului cu Grecia. Oamenii săi de bază fac senzaţie în competiţiile puternice din Europa. Unul dintre ei e micuţul mijlocaş Gabi Torje. A aflat cu o zi înainte că va fi titular în derby-ul cu "maşinăria" Barcelonei şi nu a dezamăgit, iar cifrele o arată: a recuperat cinci baloane, a tras de două ori la poartă şi pentru a fi stopat a fost faultat de trei ori, Dani Alves şi Messi reuşind doar aşa să-l stopeze.

Mai mult, a fost folosit ca mijlocaş stânga, post diamteral opus faţă de poziţia sa obişnuită în teren, şi s-a luptat direct cu Dani Alves şi Alexis Sanchez, uneori şi cu Messi. A fost apreciat de fani şi presă şi pare că şi-a câştigat locul de titular, mai ales că în faţa Barcelonei a evoluat tot meciul.

Piţurcă are motive de mândrie şi cu Alex Maxim. La Stuttgart, în fiecare etapă, reuşeşte un gol sau o pasă de gol. Aşa s-a întâmplat şi cu Borussia Dortmund, golul şvabilor fiind marcat de Haggui din pasa sa, dar echipa sa a fost învinsă cu 6-1. Oricum, Maxim e un profesionist, i-a cursuri intense de germană pentru a putea comunica perfect cu cei din staff şi le-a transmis deja ziariştilor nemţi ţelul său: "Sunt hotărât să ajung la Mondialul din Brazilia".

Mai multe