Toşca e «Bruce Lee de România»

12 februarie 2017 19:51   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Alin Toşca s-a adaptat deja la rigorile fotbalului spaniol. După meciul de sâmbătă cu Valencia (0-0), fostul stelist a fost asemănat de fanii lui Betis cu celebrul actor Bruce Lee.

Al doilea meci, a doua prestaţie solidă a lui Toşca în defensiva celor de la Betis Sevilla. Dacă la Steaua alterna evoluţiile bune cu cele mai puţin inspirate, stoperul de 24 de ani pare hotărât să profite din plin de transferul în prima ligă iberică. Folosit imediat ca titular, Toşca a fost impecabil în două partide consecutive, contra unor adversari de temut precum Barcelona şi Valencia. La finalul săptămânii trecute, împotriva „liliecilor”, românul şi-a făcut perfect treaba în flancul stâng al liniei de trei fundaşi centrali. Mai mult, a punctat şi la impresia artistică, la o fază la care Valencia putea deschide scorul. Astfel, în finalul primei reprize, Toşca a sărit ca în filmele de arte marţiale pentru a-l anihila pe Nani, rămas singur cu poarta goală. Reacţiile fanilor lui Betis au venit imediat pe reţelele de socializare. „Toşca e un gladiator”, a scris unul dintre suporteri, în timp ce altul s-a întrebat dacă nu cumva „românul a fost figurant în filmele cu Bruce Lee”. Dacă va continua aşa, Toşca îşi va câştiga un loc de titular şi în naţională.

Mai multe