Totti, erou la 38 de ani în Roma - Lazio. I-a marcat două goluri lui Radu Ştefan şi a sărbătorit cu un selfie cu galeria. Vezi ce mesaj a avut pe piept românul!

11 ianuarie 2015 19:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Roma - Lazio e unul dintre cele mai încinse derby-uri din lume, iar asta s-a văzut şi azi. Cele două echipe din capitala Italiei au făcut spectacol într-un joc în care s-au înscris patru goluri.

Pe ângă importanţa din clasament şi orgoliile istorice, de departe unul dintre momente zilei a fost însă dubla lui Totti, care a întors singur meciul de la 0-2 pentru Lazio. După a doua reuşită, de-a dreptul fabuloasă, printr-o semifoarfecă, Totti, ajuns la 38 de ani, a sprintat spre galerie şi şi-a făcut un selfie de colecţie cu aceasta, ajutându-se de un iphone 6 adus repede de un maseur. Asta dovedeşte că veteranul Romei se aştepta să dea lovitura în meci.

Apoi, foarte frumoasă a fost şi iniţiativa trupei lui Radu Ştefan de a juca pe piept cu un mesaj de susţinere, în limba franceză, a victimelor atentatelor teroriste de la Paris. Dacă pe tot mapamondul s-au ţinut momente de reculegere, lazialii au preferat un "Je suis Charlie" inscripţionat pe tricourile de joc. Acest egal între locurile doi şi trei nu ajută însă pe nimeni, ci doar pe Juventus, care rămâne lider şi după deplasarea de la Napoli. Altfel, Radu Ştefan a jucat toate cele 90 de minute ale partidei şi n-a avut vreo vină specială la niciunul dintre cele două goluri încasate. Într-un alt meci din Serie A, Ciprian Tătăruşanu a fost din nou integralist la Fiorentina, dar a încasat trei goluri în victoria cu 4-3 în faţa lui Palermo şi a ajuns la o medie de două goluri primite pe meci.

Mai multe