«Tunurile» pe Daum!

12 noiembrie 2016 20:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Christoph Daum e considerat principalul vinovat după eşecul cu leşii, dar şi federalii sunt traşi la răspundere. Mai mult, unii dintre specialişti, ca Mircea Sandu şi Florin Prunea, au dezvăluit că până şi schimbările jucătorilor sunt dictate de consilierul federal, Andrei Vochin.

Şansele de calificare la Mondialul din 2018 sunt compromise după ce Polonia s-a impus cu 3-0 pe Arena Naţională. Prestaţia ”tricolorilor” a fost foarte slabă şi din câte se pare tehnicianul neamţ nu ar avea nicio autoritate.

”Cer demisia întregii conduceri FRF şi a antrenorului. N-am văzut niciun meci ca lumea. Şi schimbările au fost coordonate de un oarecare consilier care cu câteva minute înainte de finalul primei reprize a plecat de pe bancă şi a mers la vestiare. Şi ne mai luăm de Gigi Becali că face schimbările la Steaua?”, a tunat fostul şef al Federaţiei, Mircea Sandu, sugerând că Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, ar fi dictat înlocuirile, după pauză intrând pe teren Andone (46), Prepeliţă (76) şi Keşeru (80). Apoi, a continuat: ”Daum e lector pentru ţările africane. Dacă se face un calcul, cu apartamente închiriate, cu premii, nesimţiţii ăştia se lefăie. Eu dacă îmi aduceam nepotul, era nepotism la FRF, dar Daum şi-a adus băiatul. Să terminăm cu Daumumii şi Baumumii (n.r. aluzie la preşedintele Federaţiei Răzvan Burleanu). Nu avem antrenori români?”. Conducătorul celor de la Poli Iaşi şi fost internaţional, Florin Prunea, a vorbit în aceeaşi notă: ”Andrei Vochin n-a condus nimic în viaţa lui. El e cel care conduce FRF şi cel care face schimbările la naţională. Daum nu a ştiut în ce se bagă, lui îi spune consilierul şi pe unde să treacă strada”. Şi el l-a contestat pe şeful Federaţiei, Răzvan Burleanu. ”Rămân stupefiat când văd afirmaţiile preşedintelui, că nu ştim de unde să o apucăm. Habar nu ai, că nu ai treabă cu fotbalul. Vezi că o să vină momentul când vei răspunde pentru tot răul făcut”, a comentat acesta.

”Sunt mâhnit pentru că suntem de râsul lumii. Nu-mi place, nu mai am cuvinte. Suntem aşa de umiliţi, parcă suntem ultima naţie de pe pământ. Nu am făcut niciodată un joc atât de prost. L-am adus pe Daum şi spune Burleanu că ar lucre zece ani cu el. Mă, copile, ce să faci cu el? Ia-l acasă! Nu ne ajunge un an să stăm cu el? O să terminm grupa pe locul patru”, a fost reacţia patronului Stelei, Gigi Becali. De asemenea, fostul şef LPF, Dumitru Dragomir, l-a pus la zid pe Daum: ”De 50 de ani de când sunt în fotbal nu am văzut naţionala jucând mai prost. Vinovaţi sunt cei care l-au adus, Daum nu are nicio vină… Polonia e mai valoroasă, dar nu să iei 3-0 acasă, păi până cunoaşte el fotbalul românesc trec doi – trei ani. Trebuie ţinut ca să vadă lumea de ce în stare şi el şi cei care l-au adus”, Dumitru Dragomir.

Ciprian Marica, recent retras din fotbal, a tunat şi el: ”Despre domnul Daum nu ar fi prea multe de spus. Deocamdată nu ne impresionează. E o campanie care merge din prost în mai prost. Şanse din ce în ce mai puţine, ca să nu spunem că aproape nule. Jocul nu ne dă speranţe şi asta ne dezamăgeşte cel mai tare”. În plus, oficialul dinamovist, Cornel Dinu, a explicat în stilul caracteristic: ”N-am avut nicio tactică, am avut o aglomerare aşa de jucători. Prepeliţă ne-a amintit că e sezon de vânătoare, dar e interzis la mistreţi şi Daum a dat drumul la prepeliţe. Şi-a bătut joc de noi. N-am fost în stare să jucăm nimic şi aşa se întâmplă dacă antrenamentele au început să semene cu cele din Turul Franţei că am văzut că a adus biciclete pe teren”.

Vochin se apără

În replică, Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a susţinut că acuzaţile la adresa sa sunt aberaţii. ”S-a spus o minciună. Nu sunt preşedintele Federaţiei, nu am rol decisional, fac ce mi se cere atunci când e nevoie de sfatul meu. Cum credeţi că un om ca Daum s-ar putea lăsa influenţat de unul din partea administrativă?”, a spus Vochin. 

Mai multe