U Cluj a învins Rapid cu scorul de 1-0

5 aprilie 2015 0:14   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Formaţia Universitatea Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Rapid, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii I.

Înainte de startul jocului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului arbitru Nicolae Rainea, care a încetat din viaţă miercuri. Golul victoriei a fost marcat de Castillion, în minutul 56, cu un şut din trei metri, după o centrare a lui Viveiros.

Tehnicianul echipei Rapid, Cristian Pustai, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Universitatea Cluj, pierdut cu scorul de 0-1, că îl dezamăgeşte faptul că elevii săi au ratat mai multe ocazii şi a precizat că jucătorii ar fi trebuit să fie mai lucizi după primirea golului.

"M-a dezamăgit în primul rând rezultatul, dar şi faptul că am luat gol, faptul că am ratat atât de mult... Golul a venit după o greşeală. Am avut posesie, cred că 5-6 situaţii de gol, dar dacă nu dai gol nu poţi să câştigi. A greşit Buchta, se mai întâmplă. Trebuia să fim mai lucizi, să încercăm să revenim în joc. Va trebui să fim foarte atenţi, când se primeşte gol la retorgradare se dezechilibrează jocul. Trebuie să fim puternici, să ne gândim că mai sunt zece jocuri... Era un meci important, l-am pierdut, poate o să câştigăm alte jocuri. În toate condiţiile erau importante cele trei puncte, până la urmă e vorba de această luptă de evitare a retrogradării, dar trebuie să mergem mai departe. Văd că am început să pierdem în deplasare. Când primim aceste goluri copilăreşti, şi la Astra s-a întâmplat, în momentul în care iei gol te dezechilibrezi psihic", a spus Pustai la Digi Sport.

Mai multe