Ucrainenii vor să-i «ţepuiască» pe turişti la Euro 2012
Preşedintele UEFA, Michel Platini, e disperat! Turneul final al Campionatului European (8 iunie – 1 iulie) riscă să devină un fiasco total.
Pe lângă faptul că gazdele competiţiei, Ucraina şi Polonia, n-au respectat termenele de finalizare ale lucrărilor, recent, s-a ivit o nouă problemă.
Ucrainenii vor să le dea o adevărată ţeapă turiştilor care le vor vizita ţara în această vară. Cum? Umflând la maximum preţurile la hoteluri pe durata turneului final.
Acest lucru a fost sesizat de UEFA, care se teme că fanii vor prefera să vadă meciurile la televizor, iar stadioanele vor fi goale. „Preţurile stabilite de hotelieri sunt extrem de mari şi, de aceea, suntem îngrijoraţi. Din păcate, UEFA nu poate rezolva această problemă, fiindcă hotelurile din Ucraina nu ne aparţin", a declarat şeful Departamentului de Organizare din cadrul UEFA, David Taylor.
Oficialul UEFA a explicat ce măsuri sunt luate pentru a rezolva această problemă. „Discutăm cu autorităţile din Ucraina, cu hotelierii şi încercăm să-i convingem că e important să micşoreze preţurile. Numai aşa vor atrage turişti pe durata turneului final. Iar aceşti turişti, dacă le place ce văd, se vor întoarce în Ucraina, pe viitor, pentru a-şi petrece vacanţele acolo", a afirmat Taylor.