UDMR, denunţ penal pentru "profanarea drapelului maghiar" la meciul Olanda-România!

28 martie 2013 11:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de UDMR, formaţiunea a depus un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva unui grup de suporteri ai echipei naţionale a României care, în timpul meciului de marţi de la Amsterdam, au afişat "o inscripţie cu text discriminatoriu".

"În timpul meciului din preliminariile Campionatului Mondial un grup de suporteri români, făcând referire la incendierea drapelului maghiar din 18 martie, au afişat în tribune o inscripţie cu textul «Acum, pentru o cârpă aprinsă îl vreţi arestat, după ce atâţia ani de zile, zâmbind aţi tolerat terorismul etnic al UDMR ca politică de stat». Prin acest gest suporterii au profanat drapelul maghiar şi au instigat în mod deschis la ură naţională", susţine în comunicat secretarul general al UDMR, Kovács Péter.

El afirmă că fapta suporterilor contravine articolului nr. 2/54 din Regulamentul disciplinar adoptat de Federaţia Română de Fotbal, respectiv prevederilor art. 317 din Codul Penal şi se pedepseşte cu amendă sau chiar închisoare de la şase luni la trei ani.

"Pe lângă denunţul depus, cu autor necunoscut, UDMR a adresat o cerere Federaţiei Române de Fotbal prin care solicită conducerii acesteia, ca la fel ca în cazul evenimentului din 18 martie să ancheteze cele întâmplate în timpul partidei de marţi şi să adopte măsurile necesare", a spus Kovacs.

Un suporter rapidist a incendiat, în 18 martie, în timpul partidei CFR Cluj - Rapid (scor 0-0), în sectorul rezervat galeriei oaspete, un drapel al Ungariei.

Jandarmeria anunţa că suporterul rapidist a fost indentificat şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la şase luni la trei ani pentru infracţiunea de instigare la discriminare.

UDMR anunţa atunci că va intenta plângere penală în acest caz.

Mai multe