UEFA avertizează: cine nu încheie campionatul riscă să nu mai participe în cupele europene!
Într-o scrisoare adresată tuturor federațiilor și ligilor naționale de pe ”Bătrânul Continent”, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a cerut ca acestea să ducă la bun sfârșit competițiile interne. Altfel, forul continental avertizează că poate să interzică participarea echipelor din acele țări în ediția viitoare a cupelor europene.
În documentul trimis federaţiilor naţionale, UEFA, Asociaţia Cluburilor Europene şi Asociaţia Ligilor Europene evidenţiază nai întâi contextul “crizei de sănătate fără precedent pentru societatea noastră, cu un impact dramatic asupra tuturor industriilor şi sectoarelor economice”, în care “fotbalul nu face excepţie şi şi-a suspendat deja de săptămâni bune competiţiile interne şi europene”.Din poziția de destinatar, Federația Română de Fotbal (FRF) a precizat că în mesajul transmis de UEFA se subliniază “reacţia fotbalului european ca o familie unită” până la acest moment, în viziunea comună de a “permite tuturor competiţiilor naţionale şi continentale să încheie sezonul potrivit formatului lor, pe teren, şi cu recompensarea sportivă a cluburilor pe baza rezultatelor obţinute, până la epuizarea tuturor posibilităţilor în acest sens şi câtă vreme există soluţii regulamentare, operaţionale şi de planificare”.
În Belgia și Olanda se discută despre suspendarea campionatelor de fotbal
Reacția UEFA survine la puțin timp după ce Liga Profesionistă de Fotbal din Belgia, Pro League, a propus oprirea definitivă a campionatului, întrerupt la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia va fi luată de cele 24 de cluburi din prima şi a doua divizie, la 15 aprilie. "Consiliul de Administraţie a luat la cunoştinţă de recomandările Dr. Van Ranst şi ale autorităţilor, potrivit cărora este foarte puţin probabil ca meciuri cu public să se poată desfăşura înainte de 30 iunie. Situaţia actuală nu ne permite să ştim dacă şi când poate fi prevăzută o reluare a antrenamentelor. Chiar dacă există posibilitatea teoretică de disputare a meciurilor cu porţile închise, ar fi de evitat presiunea suplimentară pe care organizarea de astfel de partide ar pune-o pe serviciile de sănătate şi pe forţele de ordine", se arată într-un comunicat al Pro League. Dacă Adunarea Generală a cluburilor, care va avea loc la 15 aprilie, va aproba această propunere, FC Bruges va fi declarată campioană, Gent, clasată pe locul 2, va juca în preliminariile Ligii Campionilor. Charleroi, Antwerp, echipa antrenată de Ladislau Boloni, şi Standard Liege, la care este legitimat atacantul Denis Drăguş, vor evolua în preliminariile Ligii Europa. Un grup de lucru va stabili ce se va întâmpla cu retrogradarea şi promovarea în prima ligă. Cel mai probabil nu va retrograda nimeni, iar în sezonul viitor vor juca 18 echipe, în loc de 16, ca anul acestaLa nicio zi după Belgia, formațiile batave AZ Alkmaar şi PSV Eindhoven s-au alătura clubului Ajax Amsterdam, susţinând oprirea definitivă a campionatului de fotbal din Olanda, din cauza pandemiei de coronavirus. Joi, Marc Overmars, directorul sportiv al clubului Ajax, s-a declarat uimit de faptul că federaţia olandeză nu suspendă definitiv campionatul intern, pe care el îl consideră “mort”. Miercuri, federaţia olandeză (KNVB) a anunţat că va încerca să facă astfel încât campionatul să se încheie cel târziu la 3 august, conform dorinţei UEFA.