Uite cum a sărbătorit selecţionerul Austriei calificarea la Euro 2016!
Austria a devenit marţi seara a cincia naţională calificată matematic la Campionatul European din Franţa, după ţara gazdă, Cehia, Islanda şi Anglia.
Performanţa obţinută de o manieră clară, cu două etape înainte de final, într-o grupă grea, unde a jucat alături de Rusia, Suedia şi Muntenegru, a fost prilej de glume şi petrecere. Selecţionerul Marcel Koller, cel care la începutul campaniei a fost primit cu mare scepticism, a fost atât de fericit după victoria cu 4-1 din Suedia, care a consfinţit prezenţa la Euro 2016, încât a dat frâu liber entuziasmului. Fostul fotbalist al celor de la Grasshoppers Zurich a apărut la conferinţa de presă care a succedat întâlnirea cu nordicii, mâncând efectiv cu poftă dintr-o baghetă franţuzească, simbol al ţării ce va găzdui turneul final de anul viitor. Mutarea nonconformistă a şocat, dar a şi amuzat asistenţa de jurnalişti, care au fost destul de îngăduitori cu acest gest după succesul obţinut de selecţioner alături de Alaba şi Harnik. Până la urmă se putea şi mai rău! Bine că Koller n-a apărut la conferinţa de presă muşcând dintr-o bucată de brânză stricată Brie sau sorbind cu nesaţ dintr-o sticlă de vin de pe Valea Loarei.
Vezi mai jos filmuleţul cu gestul lui Marcel Koller!