Un celebru fotbalist brazilian, condamnat pentru viol

24 noiembrie 2017 11:59   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fotbalistul brazilian Robinho, condamnat de justiţia italiană la nouă ani de închisoare pentru viol, şi-a reafirmat nevinovăţia. El a făcut apel la sentinţa primită, informează news.ro.

"Despre informaţiile privind implicarea atacantului Robinho într-un incindent produs în urmă cu câţiva ani, am precizat deja că el s-a apărat faţă de aceste acuzaţii, afirmând că nu a participat la acel episod. Toate măsurile legale au fost deja luate cu privire la această decizie a primei instanţe", se arată într-un mesaj postat pe contul de Instagram al fotbalistului de 33 de ani, redactat probabil de avocatul său.

Faptele pentru care a fost condamnat jucătorul datează din 22 ianuarie 2013, când Robinho era legitimat la AC Milan. Potrivit anchetatorilor, fotbalistul a participat la violarea în grup a unei albaneze în vârstă de 22 de ani, într-o discotecă din Milano. Robinho şi cinci prieteni de-ai săi au îmbătat-o pe victimă până când a devenit inconştientă şi incapabilă să opună rezistenţă. Apoi au întreţinut cu ea "raporturi sexuale multiple şi consecutive", a precizat Corriere della Serra.

O altă persoană dintre cei şase a primit aceeaşi sentinţă, nouă anid e închisoare. Toţi şase trebuie să achite victimei suma totală de 60.000 de euro. Însă pentru ceilalţi patru din grup procesul a fost suspendat, pentru că ei nu au fost găsiţi, a precizat La Stampa.

Robinho a fost acuzat de viol şi în 2009, când juca la Manchester United, însă acel caz a fost clasat.

Robinho este legitimat, din 2016, la Atletico Mineiro. El are 100 de selecţii în naţionala Braziliei.

Mai multe