Un fost dinamovist acuză: "Pandurii este peste Dinamo din toate punctele de vedere"

16 aprilie 2015 17:32   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fundaşul Andrei Cordoş, care în iarnă a fost transferat de Pandurii de la Dinamo, a declarat că plecarea de la roş-albi a fost cea mai bună din cariera sa.

"Pandurii este exact aşa cum mă aşteptam când am venit la echipă. E peste Dinamo, aşa simt de când am venit. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar atmosfera, calitatea jucătorilor şi stabilitatea la nivelul clubului sunt peste cele de la Dinamo", a spus Cordoş.

"Suntem pe un drum foarte bun dacă ţinem cont de ultimele trei meciuri, însă acest lucru va trebui să-l demonstrăm cu U Cluj. Va fi un meci foarte imporant şi trebuie să o ţinem pe aceeaşi linie. Cred că o victorie cu U Cluj ar fi un pas mare spre salvarea de la retrogradare", a adăugat el.

Pandurii întâlneşte luni, de la ora 18.00, Universitatea Cluj, în Liga I.

Mai multe