Un gest nobil pentru fetiţa lui Rotariu. Steaua ’86, mai bună decât Generaţia de Aur
Evenimentul caritabil susţinut cu scopul strângerii de fonduri pentru fetiţa bolnavă a lui Rotariu a răspuns la o întrebare „milenară” a fotbalului românesc. Steaua a bătut naţionala României.
În istoria sa, fotbalul românesc a trăit cel puţin două momente de graţie. Victoria Stelei din Cupa Campionilor, din 1986, 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, şi succesele Generaţiei de Aur din anii ’90 au scos românii în stradă, de bucurie. De-a lungul vremii, s-a născut întrebarea care din cele două echipe este mai bună. Evenimentul caritabil de la Sala Polivalentă din Bucureşti a oferit răspunsul.
Finala mare a turneului, care a pus faţă în faţă nume uriaşe ale României, foşti jucători care sunt buni prieteni între ei, cum ar fi Piţurcă (Steaua ’86) şi Vlădoiu (Generaţia de Aur) a fost câştigată de Steaua, cu 5-3. Eroul roş-albaştrilor s-a numit Ionuţ Luţu, care, desigur, nici n-a făcut parte din adevărata echipă Steaua ’86, însă a jucat cu derogare. “Gazda”, Rotariu, a evoluat şi pentru naţională, şi pentru Steaua. Adversarii celor două echipe au fost artiştii români şi jurnaliştii. Arbitrii meciurilor au fost Ilie Năstase şi Vali Argăseală.
Bani pentru fetiţa lui Iosif Rotariu
Gala a fost un success. Scopul? Strângerea de fonduri pentru Kassandra (6 ani), fetiţa adoptivă a lui Iosif Rotariu. Până acum, micuţa a suferit 29 de operaţii din cauza bolii care o macină, osteomielită. Această deficienţă afectează sistemul osos. Kassandra a fost înfiată de Rotariu după ce bunica ei a bătut-o şi a umilit-o până la vârsta de 3 ani. Fetiţa a participat şi ea la eveniment. A intrat în sală în braţele tatălui ei, Rotariu, şi a stat la centrul “terenului” cât timp organizatorii au anunţat cele două formaţii. Apoi, a urcat în tribune, unde a stat alături de Ilie Năstase şi Briggite Sfăt. Kassandra le-a zâmbit celor din jur şi le-a făcut cu mâna.
Componenţii celor patru loturi au salutat-o pe micuţă la intrarea pe “teren”, când au şi primit flori din partea familiei Rotariu. Cei 3000 de spectatori, plătitori de bilet în valoare de 10 lei, care s-au adunat în tribunele Sălii Polivalente s-au ţinut de glume.
Scandări pentru Oana Zăvoranu
Cum din echipa artiştilor făcea parte şi artistul Pepe, lumea şi-a adus aminte de divorţul şi conflictul acestuia cu Oana Zăvoranu. Oamenii au vrut să-l oftice pe Pepe, de aceea i-au şi strigat: “Zăvoranu, Oana Zăvoranu” şi “Pepe, iart-o pe Oana!”. În arenă au intrat şi suporterii Stelei, însoţiţi de liderul lor, Gheorghe Mustaţă. Atmosfera a fost întreţinută de Ştefan Stan, câştigătorul concursului “Vocea României”, de la Pro TV.