Un român de 16 ani a devenit fotbalistul lui Arsenal. Fanii sunt extaziaţi de numele său

24 iunie 2015 21:35   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Vlad Dragomir a semnat la 16 ani un contract cu Arsenal Londra, devenind primul român ce ajunge la clubul englez. Dincolo de calităţile sale fizice şi tehnice, suporterii sunt încântaţi de numele său cu rezonanţe legendare.

Vlad Dragomir s-a transferat de la ACS Poli Timişoara la Arsenal, deşi nu a apucat să joace decât două meciuri în liga a doua pentru formaţia bănăţeană. Monitorizat de un an şi jumătate de clubul englez, el a făcut miercuri (23 iunie) pasul cel mare.

Băiatul e încântat de mutare şi speră ca în scurt timp să ajungă şi la echipa de seniori. Până atunci, Vlad îi încântă pe fanii "tunarilor" cu numele său neobişnuit pentru britanici.

Pe Twitter au apărut numeroase mesaje referitoare la acest aspect:

"Arsenal a semnat cu Vlad Dragomir, fratele lui Boromir şi Faramir. Se zvoneşte că e fiul lui Khal Drogo şi Daernerys Targaryen".

"Dacă cineva cu un nume atât de grozav nu devine un star atunci universul e pe dos"

"Arsenal l-a luat pe Vlad Dragomir, apărătorul tronului, omul ţăranilor şi conducătorul ultimei rezistenţe împotriva răului".

Mai multe