Unul dintre cei mai mari atacați din lume, Didier Drogba, se retrage
Fostul internaţional ivorian Didier Drogba a confirmat, miercuri, că se va retrage din activitate la 40 de ani, după ce a evoluat un ultim sezon pentru echipa Phoenix, din a doua ligă americană.
”Aş vrea să mulţumesc tuturor jucătorilor, antrenorilor, echipelor şi suporterilor pe care i-am întâlnit de-a lungul carierei. Un mare mulţumesc şi familiei mele, care m-a susţinut întreaga carieră, atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune. Abia aştept următorul capitol al vieţii mele şi sper că Dumnezeu mă va binecuvânta din nou, aşa cum a făcut de-a lungul carierei", a scris Drogba pe Twitter.
Drogba a disputat ultimul său la 8 noiembrie, la Louisville (Kentucky), când Phoenix a pierdut, scor 0-1, în finala ligii secunde. Drogba a venit la Phoenix în 2017, după un sezon şi jumătate petrecut în MLS, la Montréal (2015-16).
De-a lungul carierei, el a mai jucat la Le Mans, Guingamp, Marseille, Chelsea, Shanghai şi Galatasaray.
El are 65 de goluri în 104 selecţii, fiind cel mai bun marcator din istoria Coastei de Fildeş pe care a condus-o la trei faze finale ale Cupei Mondiale (2006, 2010, 2014) şi la două finale pierdute ale Cupei Africii pe Naţiuni (2006, 2012).