UPDATE Grigoraş: "El ştie în ce s-a băgat!" Un fotbalist de la Oţelul Galaţi a fost înjunghiat în abdomen! Acum se află la spital!
UPDATE ora 16.00 "Am aflat şi eu în urmă cu scurt timp, am înţeles că nu e nimic grav. Pentru un sportiv, important este să nu-i afecteze organismul. În două săptămâni începem pregătirea de vară şi sper să fie apt, avem nevoie de el. Mai multe voi afla după ce va merge cineva să-l viziteze la spital", a spus Grigoraş la Dolce Sport..
"Eu nu am avut nici o problemă cu el, eu am fost cel care l-a promovat, de când m-am întors a fost titular. Nu ştiu însă ce face el în timpul liber, nu ştiu în ce a intrat. A fost în vacanţă, el ştie ce-a făcut acolo", a mai spus Grigoraş.
UPDATE ora 15.00 Oficialul gălăţenilor, Narcis Răducan, a anunţat că jucătorul este înafara oricărui pericol. "El este în afara oricărui pericol, oricum acum mă duc la spital. Dar a vorbit deja cu familia, este ok. Merg la spital, vom vorbi cu doctorul şi vom şti mai multe. Este regretabil ce s-a întâmplat, dar trebuie să fim alături de el, face parte din familia Oţelului, trebuie să-l ajutăm", a declarat Răducan la sport.ro.
"Probabil a sărit în apărarea cuiva. Erau mai mulţi, iar, din păcate, nefiind un karatist, ci un fotbalist, a avut de suferit", a explicat acesta.
Samoel Cojoc a avut un conflict cu alte două persoane într-un cartier din Galaţi. Jucătorul a refuzat să ofere declaraţii despre cele întâmplate, solicitând un avocat.