UPDATE / Oficial: Rapid a retrogradat în Liga 2!

17 mai 2013 8:00
Ultima actualizare:

UPDATE / Tribunalul Bucureşti a stabilit un nou termen pentru 13 septembrie,  motivând că nu poate aproba planul de reorganizare până nu se soluţionează creanţele foştilor jucători rapidişti, printre care Surdu, Rui Duarte, Burcă, Codrea sau Bozovic.

Astfel, Rapid este oficial retrogradată în Liga 2, iar clubul nu mai poate face apel la TAS privind licenţa. În acelaşi timp, dacă  Rapid nu îşi plăteşte datoriile menţionate mai sus până la următorul termen, va intra în faliment şi va ajunge în Liga a 5-a.

În cazul în care instanţa va respinge dosarul, Rapid va intra în faliment şi va ajunge în Liga a 5-a. Pentru ca oficialii clubului de sub Podul Grant să facă apel la TAS este nevoie ca planul lor de reorganizare să primească acceptul, în caz contrar şansele salvării fiind compromise.

Cluburile care nu au primit licenţa pot ataca decizia Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere după data de 10 mai, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, care are termen de decizie până la 31 mai.

Potrivit Ministerului de Justiţie, Rapid are datorii în valoare de aproximativ 34 de milioane de euro. În acest context, la începutul lunii decembrie a anului trecut, Tribunalul Bucureşti a admis cererea giuleţştenilor şi a deschis procedura de insolvenţă.a clubului rapidist.

Mai multe