„Uraganul” Haaland a lovit Parisul! Un norvegian face furori în Liga Campionilor

19 februarie 2020 14:22   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Cu două goluri și o evoluție fenomenală, atacantul norvegian a ajutat-o pe Borussia Dortmund în turul cu PSG (2-1) din optimile Ligii Campionilor.

Faza eliminatorie a Ligii Campionilor a debutat marți, iar eroul primei seri a fost tânărul de 19 ani Erling Braut Haaland. Vârful transferat de Borussia Dortmund de la Salzburg în această iarnă pare să vină de pe altă planetă, realizările și cifrele sale vorbind de la sine. Norvegianul a dat ambele goluri ale nemților (2-1) în confruntarea cu PSG, eclipsându-i pe Neymar și Mbappe, marile vedete ale parizienilor. Cu un fizic de excepție (la 1,94 metri), Haaland are și o viteză inumană pentru un fotbalist. Astfel, nordicul a fost cronometrat la un moment dat, la un sprint pe distanța de 60 de metri, cu 6,64 de secunde, în condițiile în care recordul mondial în cursele atletice de acest gen este de 6,34 de secunde. „Sunt bun, dar mai am de progresat”, a amenințat cel care a înscris în acest sezon 39 de goluri, dintre care 10 în Liga Campionilor, adică mai mult decât întreaga echipă a Barcelonei (Messi și compania au dat numai nouă goluri).

Mai multe