Valdes, anchetat penal pentru fals în acte. Poate pierde contractul cu Middlesbrough

28 februarie 2017 11:56   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Victor Valdes a apărat buturile Barcelonei în cea mai tare perioadă din istoria clubului, dar fotbalistul ajuns la 35 de ani n-a fost tocmai uşă de biserică.

Presa din Spania a scris azi că autorităţile din Valencia au dat publicităţii o listă cu 11 nume de persoane suspectate că şi-au falsificat documentele foliosite pentru obţinerea certificatul internaţional de conducător de ambarcaţiune de agrement. Cu alte cuvinte, Valdes şi-a luat "pe naşpa", ca la Piteşti, permisul pentru yachtul său. Fostul portar al Barcelonei neagă acuzațiile, deşi treaba e cât se poate de serioasă, alături de faimosul goalkeeper şi actorul Oscar Jaenada fiind inculpat în aceeaşi speţă.

Interesant este că punerea oficială sub acuzare a lui Valdes i-ar aduce automat expulzarea din Anglia şi întreruperea contractului cu gruparea din Premier League, Middlesbrough. Conform legilor britanice, niciun cercetat penal nu are dreptul să intre pe teritoriul Regatului până la soluţionarea cazului.

Mai multe