Vasluianul Varela, decisiv la Cupa Africii

28 ianuarie 2013 15:31   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Liga I are un reprezentant de seamă la Cupa Africii. Varela, fundaşul central de 25 de ani de la FC Vaslui face parte din lotul naţionalei Capului Verde şi joacă constant pentru micuţul stat. În meciul decisiv contra Angolei, Varela chiar a marcat un gol.

Micuţul stat din Oceanul Atlantic are doar 500.000 de locuitori, dar a reuşit să se califice în premieră şi să trimită la Cupa Africii o echipă foarte bună, din care face parte şi Varela, 18 meciuri pentru Vaslui în tur.

Deşi sorţii le-au hărăzit grupa A, unde au jucat împotriva ţării gazde, Africa de Sud, a Marocului şi a Angolei, trupe mult mai valoroase decât Capul Verde, au mai dat o lovitură. Trupa lui Varela a obţinut tot atâtea puncte cât şi Africa de Sud, 5, dar a obţinut locul doi în grupă, din cauza unui gol în plus primit.

Au trimis acasă Marocul şi Angola, iar în ultimul meci, contra angolezilor, s-au calificat dramatic. Conduşi cu 1-0 tot meciul, jucătorii Capului Verde au întors soarta partidei în ultimele 10 minute. Mai întâi, vasluianul Varela a egalat cu o lovitură de cap în minutul 82, iar Heldon a înscris golul calificării în minutul 90. În sferturi îi aşteaptă acum Ghana sau Mali.

Exceptându-l pe Varela, la Cupa Africii mai joacă doi fotbalişti foşti în Liga I. Djakaridja Kone şi Koulibaly, ambii trecuţi pe la Dinamo, fac parte din lotul Burkinei Faso şi sunt şi ei la un pas de sferturi. Cei doi, care au impresionat în Ştefan cel Mare prin tunsorile lor, trebuie să nu piardă întâlnirea cu Zambia pentru a merge mai departe.

Mai multe