Vedetele FCSB revin sâmbătă în iarbă
FCSB a părut în acest start de sezon cea mai în formă echipă din Liga 1. Diseară, la Voluntari, vedetele lui Gigi Becali revin în iarbă după o pauză de două săptămâni cauzată de meciurile echipelor naționale.
Învingătoare cu 3-0 în toate meciurile disputate până acum, indiferent că a fost vorba de partide din campionat (cu Astra, în deplasare, sau cu Viitorul, acasă), sau de întâlnirea din preliminariile Ligii Europa, cu Shirak, acasă, jucătorii lui Toni Petrea au acum examen la Voluntari. Acolo unde îi așteaptă fostul lor antrenor, Mihai Teja, cel care în toată cariera de tehnician a învins o singură dată formația roș-albastră. Se întâmpla în 18 august 2019, când Poli Iași, pregătită atunci de el, s-a impus la București, cu scorul de 2-1. Era prima victorie după patru înfrângeri consecutive în fața fcsb-iștilor și ultima înaintea următoarelor două.
„Steaua joacă foarte bine, ajung cu foarte mare lejeritate în faţa porţii. Şi Tănase e în formă acum… Steaua de mult nu a mai avut o perioadă de-asta de meciuri consecutive foarte bune, să îşi creeze ocazii de gol şi să înscrie foarte multe goluri…Vom avea probleme. Sper să putem să-i blocăm şi să facem un rezultat bun”, a declarat președintele celor de la Voluntari, Ioan Andone, la Telekom Sport.
Adevărul este că toată lumea așteaptă să vadă cum se vor comporta vedetele bucureștenilor Dennis Man și Florinel Coman. Primul a marcat în meciul câștigat de naționala de tineret în Malta cu 3-0, iar cel de-al doilea a fost unul dintre cei mai buni jucători ai naționalei de seniori în victoria obținută cu 3-2 în Austria, la Klagenfurt. Cei doi, care împreună valorează aproape dublu cât întregul lot al celor de la Voluntari (10,5 milioane de euro față de 6,5 milioane de euro valoarea lotului echipei din Liga 1), vor încerca să demonstreze acum, pe ultimii metri ai ferestrei de transferuri internaționale, că merită cele 15 milioane de euro pe care le tot cere pe fiecare patronul FCSB, Gigi Becali.