Vezi ce spune antrenorul adversarei Stelei din Liga Campionilor!
David Nielsen, tehnicianul celor de la Stromsgodset IF, a anunţat că împotriva formaţiei din Ghencea, elevii săi vor juca mai bine ca niciodată. Cele două echipe se vor întâlni în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, primul meci fiind în Norvegia, la data de 15 sau 16 iulie, iar returul la 22 sau 23 iulie.
"Steaua este un adversar foarte puternic, vor fi două meciuri extrem de grele. Este cel mai dificil adversar pe care îl puteam întâlni, trebuie să jucăm mai bine ca niciodată. Știu că Steaua e o echipă bună, a câștigat campionatul României în dauna echipei Astra, pe care am întâlnit-o în iarnă într-un amical și am învins-o cu 1-0. Steaua are mulți jucători români foarte buni, care constituie o parte importantă a echipei naționale. Ca să ne calificăm trebuie să jucăm cele mai bune două meciuri pe care le-a jucat vreodată Stromsgodset. Asta este Liga Campionilor, trebuie să dai piept cu cei mai buni. Ne vom pregăti foarte bine pentru dubla cu Steaua", a spus Nielsen pentru cotidianul norvegian Verdens Gang.
Strømsgodset IF este campioana Norvegiei, după ce a câştigat titlul cu un punct avans în faţa lui Roseborg.
În Norvegia, sistemul competiţional se desfăşoară după un alt calendar decât cel clasic european, astfel că ediţia 2014 este în desfăşurare (sezonul a început în martie).În actuala ediţie de campionat, Strømsgodset este pe locul 2, după Molde, după 13 etape (din 30). Lider, cu şase puncte avans, este o mai veche cunoştinţă a Stelei, Molde.Titlul câştigat în 2013 este abia al doilea din istoria clubului, primul fiind câştigat în 1970.Suprafaţa de joc de pe Marienlyst Stadion, o arenă cu 7.500 de locuri este un artificială, la fel ca majoritatea terenurilor de joc din ţările nordice.Culorile echipei sunt alb-albaştru.Gruparea norvegiană este antrenată de danezul David Nielsen (37 de ani), fost secund al echipei din noiembrie 2013, dar care a preluat postul de principal după plecarea lui Ronny Deila la Celtic, în urmă cu o lună.