Victor Crivoi, erou pentru o zi!

17 septembrie 2012 15:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fiecare tenismen are momentul lui de glorie în Cupa Davis. Duminică seară eroul nostru s-a numit Victor Crivoi, cel care, după un meci de 4 ore şi 20 de minute, l-a învins cu 4-6, 7-6 (5), 6-7 (2), 6-3, 7-5 pe finlandezul Harri Heliovaara, menţinând România în Grupa I Euro-africană.

Victor, cel care a fost numărul 75 în lume în urmă cu trei ani, îşi trăieşte abia acum momentul de glorie în Cupa Davis, deşi e în afara primilor 300 de jucători din lume.

„A fost meciul carierei mele. Sunt foarte fericit că am reuşit să aduc punctul decisiv. Acum am reuşit să joc mai bine pentru că a fost şi publicul acesta minunat", ne-a declarat Crivoi.

Emoţiile l-au încercat din greu în ultimele zile, el recunoscând că în seara de dinaintea partidei nu a putut dormi aproape deloc gândindu-se că în racheta lui stau speranţele unei întregi ţări.

A luptat până la epuizare în adevăratul sens al cuvântului, căci picioarele îi erau pline de sânge!

„În timpul jocului, ce să vă zic, la un moment dat aveam sânge în adidaşi. Am avut adidaşi noi, care m-au jenat, iar rana s-a tot extins", a mărturisit Crivoi, omul care a câştigat nu doar bătălia cu finlandezii, dar şi cu destinul.

Căci de-a lungul timpului a fost diagnosticat cu miopie, platfus, artroză de şold, fractură de metatarsian şi, mai nou, astm.

Boli care ar îngenunchea un om obişnuit. Dar nu şi pe luptătorul Victor Crivoi, cel care a fost eroul de o zi în sportul românesc.

Miercuri la prânz e programată tragerea la sorţi pentru următorul tur.

Printre posibilii adversari ai României se numără Marea Britanie, Olanda, Rusia, Suedia, Slovacia, Polonia şi Africa de Sud.

Victor Crivoi

Data naşterii: 25 mai 1982

Loc în ATP: 354

Cea mai bună clasare: locul 75, în august 2009

Câştiguri din tenis: 548.644 €

Meciuri în Cupa Davis: 12 (4 victorii)

Mai multe