Victor Piţurcă, "lucrat" de jucători în Arabia Saudită?

2 noiembrie 2014 21:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Se răzbună fotbaliştii pe Piţurcă? Zvonul a fost lansat de presa arabă, care susţine că jucătorii lui Al-Ittihad ar fi protestat într-un mod interesant vizavi de deciziile pe care noul lor antrenor le-a luat de când a venit la echipă.

Piţurcă a încercat să impună nişte reguli stricte la Al-Ittihad. Fostul selecţioner le-a tăiat opt din cele zece zile libere pe care jucătorii trebuiau să le aibă în pauza competiţională. Apoi l-a trimis la echipa a doua pe căpitanul şi simbolul echipei, Noor, pentru că acesta a întârziat la un antrenament şi l-a şi amendat cu 1.000 de euro pentru cele 15 minute de întârziere.

Din păcate pentru Piţi, arabii l-au răsplătit cu aceeaşi monedă. Golul încasat de la Hajer a venit după o uriaşă eroare a portarului, care a scăpat mingea în faţă la o lovitură liberă executată de la 27 de metri, iar spre finalul primei reprize, Al Ittihad a avut un penaty, ratat, printr-un şut în bară. Următorul meci al echipei lui Piţurcă este pe 1 decembrie, chiar de Ziua Naţională a României,  în deplasare cu Al-Hilal, echipa lui Reghecampf. Al-Ittihad este pe locul patru în campionat, la trei puncte de lider.

Mai multe