Victorie după şase ani în Liga 1. Rapid a câștigat cu Chindia pe Arena Națională

18 iulie 2021 23:57   Fotbal intern
Ultima actualizare:

În prezența a circa 15.000 de suporteri, nou-promovata Rapid Bucureşti a câștigat cu 1-0 (0-0), astăzi (duminică, 18 iulie), pe Arena Naţională, meciul cu Chindia Târgovişte, primul meci jucat de giuleşteni în Liga 1 după şase ani.

Meciul a început cu o întârziere de şase minute din cauza spectacolului pirotehnic al galeriei giuleştene, care au aruncat cu petarde și fumigene pe teren. De altfel, fanii rapidişti au creat o frumoasă ambianţă pe Arena Naţională.Unicul gol al partidei a fost marcat de Bălan, de la circa 11 metri, după ce mingea degajată de Popadiuc i-a lovit piciorul atacantului rapidist şi a ricoşat în poartă.

Au evoluat echipele:Rapid: H. Moldovan - Belu, Săpunaru, D. Grigore, Junior Morais - Crepulja (Dandea, 90+3), Albu - Carnat (Moise, 82), R. Ilie (Pănoiu, 66), Hlistei (Alami, 82) - Bălan. Antrenor: Mihai IosifChindia: D. Moldovan - Căpuşă, Iacob, Celea, C. Dinu (Roumpoulakou, 54) - Neguţ, Suciu (Corbu, 74), Popadiuc, A. Şerban (Matiş, 73) - Florea, D. Popa. Antrenor: Emil SăndoiArbitru: Horaţiu Feşnic

Într-un alt meci al rundei, disputat la Arad, UTA și Farul Constanța au terminat la egalitate, 0-0.

Mai multe