VIDEO A fost măsluită tragerea la sorţi? Tabloul Ligii Campionilor, identic cu cel de la simularea de ieri
Siteul lui Manchester United, Sky Sport şi BBC Sport au anunţat un fapt fără precedent: la simularea de ieri a tragerii la sorţi pentru optimile Ligiii Campionilor au ieşit exact aceleaşi meciuri!
Ce şanse erau ca tabloul optimilor Ligii Campionilor să fie identic cu cel de la repetiţiile de ieri? Infime! BBC Sport a publicat pe pagina sa de twitter o imagine de ieri, în care tragerea la sorţi a meciurilor este identică cu cea de astăzi! Informaţia a fost confirmată inclusiv pe siteul oficial al lui Manchester United!
A fost măsluită această tragere la sorţi? Nu ştim exact, cert este că UEFA a fost acuzată în mai multe rânduri că a "umblat" la bile. În 2008, la sferturile Ligii Campionilor, pe un forum din Anglia a apărut tabloul meciurilor "din surse sigure", de la UEFA. Peste două ore, tragerea la sorţi a confirmat meciurile pe care "insiderul" le publicase cu două ore înainte pe forumul respectiv.
"Tartorul" acestor trageri la sorţi este Gianni Infantino, secretarul UEFA.
Reporterul Sky Sport vorbeşte cu o zi înainte de tragerea la sorţi: "Ce meciuri frumoase ar fi: Real Madrid - Manchester United sau Bayern Munchen - Arsenal". Urmăreşte imaginea video cu tabloul optimilor de la simularea de ieri:
Iată meciurile stabilite:
Galatasaray - Schalke 04
Celtic - Juventus
Arsenal - Bayern Munchen
Şahtior - Borussia Dortmund
AC Milan - Barcelona
Real Madrid - Manchester United
Valencia - PSG
FC Porto - Malaga
Meciurile tur vor fi pe 12/13 şi 19/20 februarie, iar cele retur pe 5/6 şi 12/13 martie.