Viitorul, la 90 de minute de titlu! Ce zice Hagi de acuzele de blat

8 mai 2017 11:01   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Viitorul, echipa antrenată şi patronată de Gică Hagi, mai are nevoie de o singură victorie, în ultima etapă, pentru a deveni în premieră campioană a României.

Ieri, Viitorul lui Hagi a obţinut trei puncte de aur (1-0) în deplasare cu CSU Craiova, meci în care oltenii n-au jucat cu prima garnitură, preferând să-şi odihnească fotbaliştii în vederea semifinalei din Cupa României.

"A mai trecut o etapă, mai e un meci foarte greu acasă cu CFR-ul. Trebuie să gestionăm lucrurile, nu cred că arătăm fizic foarte bine. E final de campionat, s-a consumat multă energie. Cred că suntem pe merit unde suntem, am fost campioni şi în sezonul regulat. Media noastră de vârstă în acest meci a fost de 21,4 ani, mai mică decât a Craiovei. Nouă ne-au lipsit patru jucători cu Craiova, dar și în precedentele meciuri. Asta n-o mai vede nimeni?", a declarat Hagi, răspunzându-le astfel celor care au insinuat un non-combat al formaţiei din Craiova.

Cu acest rezultat, Viitorul are două puncte peste Dinamo şi trei peste FCSB, roş-albaştrii având de disputat şi partida de astăzi cu Astra.

Indiferent de celelalte rezultate, echipa lui Gică Hagi va fi campioană dacă o învinge pe CFR Cluj, pe teren propriu. La egalitate cu FCSB, Viitorul beneficiază de avantajul meciurilor directe.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Mai multe