Vin şeicii peste Moţi şi Keşeru

27 septembrie 2016 20:25   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Calificarea în grupele Ligii Campionilor e o performanţă în sine, dar nimeni nu se mai mulţumeşte doar cu participarea. Indiferent de numele adversarului, toate echipele vor puncte pentru a-şi mări bugetele.

Cum Astra şi Steaua n-au fost capabile să prindă această fază, stăm cu ochii pe românii care joacă sub steaguri străine. Cosmin Moţi şi Claudiu Keşeru au prins o grupă infernală, cu Arsenal, Paris Saint-Germain şi Basel, dar după prima etapă lucrurile nu stau rău deloc. Toate cele patru echipe sunt la egalitate perfectă, după două de 1-1 înregistrate în Basel – Ludogoreţ şi PSG – Arsenal. Diseară, rolurile se inversează însă, iar granzii joacă împotriva cenuşăreselor grupei.

Bulgarii au făcut egal în prima etapă

Astfel, la Razgrad vin Cavani şi compania, iar Moţi şi ai lui sunt în alertă. Francezii nu concep vreun eşec, iar bulgarii se pregătesc de un asediu total, la care speră să facă faţă cât mai onorabil cu putinţă. Sigur, vecinii de la sud de Dunăre nu şi-au pus speranţe în punct sau puncte din meciurile cu Arsenal şi PSG, obiectivul lor fiind să-i ia faţa lui Basel şi să meargă în Liga Europa. Totuşi, un miracol dă bine, şi la fotbal orice e posibil, în ciuda diferenţei de 350 de milioane de euro, cât e între cotele de piaţă ale celor două cluburi. Parizienii vin la Razgrad fără Veratti, eliminat în finalul jocului cu Arsenal, iar la gazde e de aşteptat ca doar Moţi să fie titular. Keşeru, uitat pe bancă la Basel, are şanse în a doua repriză, în funcţie de scor.

Mai multe