Vine pe jos din Târgovişte pentru a face greva foamei
Rapidiştii au continuat şi ieri greva foamei începută miercuri la ora 18:00 la stadionul Giuleşti. Pentru că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir nu-şi vor da cu siguranţă demisiile de la FRF, respectiv LPF, demersul va continua şi azi, când li se va alătura un protestatar inedit.
Bogdan Marius, un tânăr în vârstă de 28 de ani din Târgovişte, vrea să demonstreze ce înseamnă pentru el dragostea faţă de Rapid. Deşi este supraponderal, iar greva foamei pare ultimul lucru pe care un gurmand l-ar face, acesta vrea să-şi depăşească propriile bariere. Azi va ajunge pe jos de la Târgovişte pentru a protesta alături de feroviarii care şi-au întins corturile pe gazonul din Grant.
Susţinătorii Rapidului şi-au amenajat corturi pe stadionul din Giuleşti (foto: roberto sălceanu)
„Sunt Bogdan Marius, din grupul de rapidişti Ultras Târgovişte. Voi fi solidar cu băieţii care au ales să intre în greva foamei, şi anunţ oficial că voi porni în această seară, (nr. ieri seară) PE JOS!!! spre Bucureşti de la Târgovişte. Voi face pauze, fiind un om de 120 de kg, dar nu mă voi opri până nu voi ajunge la destinaţia finală - Stadionul Giuleşti. Voi pleca singur, cu eşarfa Rapidului la gât! Dumnezeu este sus şi îmi va purta de grijă. Voi veni lângă voi, fraţii mei", a fost mesajul acestuia pe Facebook. Gestul acestuia a emoţionat mai multă lume.
Protestarilor li s-a făcut rău
Greva iniţiată într-o perioadă când în România e cod galben de caniculă a pus în pericol vieţile protestatarilor. În cursul zilei de ieri, medicii de pe ambulanţa care îi supraveghează pe aceştia la stadionul "Valentin Stănescu" au intervenit de mai multe ori. După ce şi-au revenit în simţiri, au continuat însă greva, dar e adevărat că unii au şi renunţat şi au plecat acasă.