Viorel Duru «loveşte» datornicele din Liga I

21 octombrie 2015 22:55   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a anunţat că echipele cu restanţe din prima divizie vor fi depunctate dacă nu-şi rezolvă problemele financiare în mai puţin de o lună.

Sunt nouă formaţii vizate de oficialul federal şi din câte se pare liderul Astra se află pe lista neagră. Cluburile ce riscă sancţiuni sunt cele care nu şi-au achitat datoriile către alte grupări sau angajaţi, existând două termene de păsuire. Primul era la data de 30 septembrie şi apoi la data de 31 octombrie. Astfel, la începutul lui noiembrie se va ştii exact numele echipelor vinovate şi la mijlocul lunii, Duru va sesiza Comisia de Disciplină a FRF.

Cert e că trupele din Liga I ce vor ajunge în această situaţie pot pierde şase puncte, pedeapsa maximă. “Neoficial, vor fi cel puţin trei echipe ce vor pierde câte un punct şi indirect altele vor beneficia”, a spus Narcis Răducan, oficial al Pandurilor, club fără datorii.

Mai multe