Vlad Chiricheş şi-a expus tatuajele la Napoli

29 iulie 2015 21:23   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Înainte de a-şi etala calităţile fotbalistice la Napoli, Vlad Chiricheş i-a impresionat pe italieni cu numeroasele sale tatuaje.

Internaţionalul român a fost primit sub Vezuviu ca o mare vedetă, o armată de jurnalişti şi câteva sute de fani întâmpinându-l pe Chiricheş în cantonamentul napoletanilor. Înainte de a se alătura pe gazon noilor săi colegi, fostul fundaş al lui Tottenham a efectuat vizita medicală, prilej cu care i-a lăsat pe italieni cu gura căscată.

Atunci când Chiricheş s-a dezbrăcat de tricou, cei prezenţi au putut admira colecţia de tatuaje a românului. În faţă, Vlad are piept un desen de forma unui liliac, însă cu adevărat impresionante sunt cele de pe spate, unde se pot descifra patru picturi imense, de inspiraţie religioasă.

Pasiunea lui Chiricheş pentru tatuaje e mai veche. Astfel, în 2013, când a cerut-o în căsătorie pe actuala sa soţie, Sabrina, cei doi şi-au declarat iubirea prin două inscripţii speciale, postate pe braţe.

Antrenorul nu ştie nimic de el

Vlad Chiricheş a fost cumpărat de Napoli de la Tottenham în schimbul a şase milioane de euro, dar afacerea s-a făcut peste capul antrenorului Maurizio Sarri, instalat în această vară.

„Chiricheş? Îl cunosc foarte puţin. L-am văzut într-o jumătate de partidă şi mi se pare că are slabe calităţi fizice, dar nu mi-am făcut încă o impresie clară. Dacă ei l-au ales...”, a spus Sarri.

Mai multe