Voluntari, echipa „moşilor” din Liga I
La 37 de ani şi opt luni, Sânmărtean va semna cu ilfoveni şi se va alătura altor veterani din lot, ca Cernat sau Lazăr.
Într-un top zece al celor mai în vârstă jucători din Liga I, Voluntari conduce, având trei inşi, Cernat şi Sânmărtean fiind pe primele două poziţii.
Trupa lui Claudiu Niculescu va evolua mâine seară acasă contra celor de la Viitorul. Pe teren vor fi Florin Cernat şi Costin Lazăr, doi oameni de bază ai echipei, dar şi printre cei mai bătrâni din campionatul intern. Lor li se va alătura zilele acestea şi Lucian Sânmărtean, „Magicianul” având şi el 37 de ani şi opt luni. „El negociază cu conducerea clubului, dar într-o proporţie foarte mare eu cred că va semna”, a spus Niculescu, referindu-se la mijlocaşul ce de câteva luni se antrenează alături de ilfoveni. Sânmărtean anunţase că se va retrage, a revenit asupra deciziei şi spera la un ultim contract în ţările arabe, însă lipsa unei oferte avantajoase l-a determinat să-şi încheie cariera în Liga I. El va parafa în perioada imediat următoare un contract pe un an şi va bifa astfel a cincea echipă din ţară, până acum activând la Gloria Bistriţa, Vaslui, FCSB şi Pandurii. De asemenea, mijlocaşul a îmbrăcat şi tricoul unor formaţii din străinătate, Panathinaikos, Utrecht şi Al Taawon, club unde a şi disputat cel mai recent meci oficial al său, în luna aprilie a acestui an. „Alături de Lazăr, Marinescu şi Florin Cernat, cred că am avea cei mai buni bătrâni din ţară, ca să zic aşa...De fapt, sunt sigur de asta”, a remarcat şi mijlocaşul Doru Popadiuc. O dată cu sosirea oficială a lui Sânmărtean, Voluntari va deţine trei jucători în ierarhia celor mai vârstnici din Liga I. Cernat e primul, iar Lucian al doilea, datele de naştere fiind de 10 martie 1980, respectiv 13 martie, adică la o distanţă de doar trei zile. Lazăr e pe poziţia a noua a topului, vârsta sa fiind de 36 de ani şi două luni. Niculescu mai avea un fotbalist în clasamentul veteranilor din Liga I, pe Vasile Maftei, dar fundaşul de 36 de ani şi zece luni şi-a reziliat recent înţelegerea cu Voluntari.
Top zece cei mai în vârstă jucători din Liga I:
1. Florin Cernat 37 ani şi opt luni FC Voluntari
2. Lucian Sânmărtean 37 ani şi opt luni FC Voluntari
3. Pedro Mingote 37 de ani şi trei luni Juventus Bucureşti
4. Attila Hadnagy 37 de ani şi două luni Sepsi
5. Marius Croitoru 37 de ani şi o lună Poli Timişoara
6. Filipe Teixeira 37 de ani şi o lună FCSB
7. Ciprian Petre 36 de ani şi 11 luni Juventus Bucureşti
8. Gabriel Cânu 36 de ani şi 10 luni Poli Timişoara
9. Costin Lazăr 36 de ani şi şapte luni FC Voluntari
10. Jaime Penedo 36 de ani şi două luni Dinamo
Niculescu: „Hagi e idolul meu”
Antrenorul ilfovenilor Claudiu Niculescu îl va întâlni pe „Rege”, fostul atacant al lui Dinamo putându-se lăuda că a câştigat Supercupa în faţa Viitorului, 1-0, gol marcat de Lazăr. A fost un meci special pentru tehnicianul gazdelor din această seară fiindcă l-a depăşit pe Hagi. „Îl respect, pentru mine este un idol, a fost cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, dar vreau să câştig împotriva lui, aşa cum sunt sigur că şi el îşi doreşte să mă învingă”, a spus Niculescu.