Zlatan, omul-trofeu, s-a făcut «diavol»

2 iulie 2016 20:21   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Zlatan Ibrahimovic a semnat cu „diavolii”, revenind sub comanda mentorului său, Mourinho. „Ibra” are ca ţintă câştigarea Ligii Campionilor, ceea ce-i lipseşte din vitrină, în rest cucerind trofee pe bandă rulantă alături de şase echipe din patru ţări diferite.

Cel mai slab păstrat secret în privinţa unui transfer a fost cel al lui Ibrahimovic la Manchester United. Abia acum, starul suedez a confirmat ceea ce presa engleză a anunţat de câteva luni. El a încercat de fapt să respecte o clauză avută în contractul cu PSG, ultima sa echipă până la sosirea în Anglia şi totodată trupa unde a cunoscut gloria. Aici, din 2013 şi până acum, nu a existat an fără să ridice un trofeu deasupra capului, de la titluri de campion şi până la Cupe. Dar, nu e o întâmplare. De la Malmo, echipa care l-a crescut pe puştiul sosit din ghetou, şi unde a retrogradat, a jurat să devină un adevărat om - trofeu. Şi a reuşit. A ajuns la Ajax, apoi Juventus, Inter, Barcelona, Milan şi PSG. Peste tot a bifat titluri, cupe, supercupe şi chiar un Mondial al cluburilor. Are în palmares 29 de trofee, calculându-le şi pe cele de la Juventus (retrase după scandalul jocurilor trucate Calciopoli), dar nu a câştigat niciodată Liga Campionilor. De aceea a şi acceptat propunerea lui Mourinho, antrenorul pe care l-a avut la Inter Milano, de a veni la Manchester United. Aici, împreună vor trofeul Champions League. Zlatan speră să-şi îndeplinească dorinţa acum la 34 de ani şi a opta echipă din carieră.

S-a retras de la naţională

Pentru Zlatan Ibrahimovic, Euro 2016 a fost ultima competiţie a carierei în tricoul naţionalei Suediei. El a declarat, după înfrângerea din grupe cu Belgia, scor 1-0, că s-a retras din prima reperzentativă a ţării sale. “Este greu, este dezamăgitor, dar m-am simţit bine în acelaşi timp. Am avut posibilitatea de a juca la Euro şi de a reprezenta Suedia. Am multe amintiri frumoase de la echipa naţională”, a declarat cel care a jucat pentru nordici la patru ediţii ale Europenelor şi la două ale Cupei Mondiale. În total, în 15 ani, Zlatan a jucat de 116 ori pentru Suedia, marcând 62 de goluri.

Mai multe