Canada, peste România: cei mai valoroși jucători ai lui Lucescu și ai adversarei
Mircea Lucescu (80 de ani) are la dispoziție amicalul în compania Canadei pentru a pune la punct ultimele detalii la echipa națională, înainte de reluarea parcursului din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Între timp, prima reprezentativă a țării noastre va disputa duelul de pregătire, vineri, de la 21.00, pe Arena Națională, partidă televizată de Antena1.
Oaspeții sunt mai bine cotați, lotul Canadei atingând 122,2 milioane de euro. De departe cel mai bine plasat este Jonathan David (25 de ani), fotbalistul angrenat în Serie A și legitimat la Juventus Torino fiind aproximat la o valoare de 45 de milioane de euro. În spatele său, vin ceva mai timid Promise David (24 de ani, Royale Union Saint-Gilloise, prima ligă belgiană), cu 11 milioane de euro și Stephen Eustaquio (28 de ani, FC Porto) cu 10 milioane de euro.
Ianis Hagi, marele absent în următoarele două meciuri
Comparativ, România are jucători care însumează 93,9 milioane de euro, podiumul fiind ocupat de Andrei Rațiu (27 de ani, Rayo Vallecano) cu 12 milioane de euro, Dennis Man (27 de ani, PSV Eindhoven) la 10 milioane de euro și Darius Olaru (27 de ani, FCSB), în valoare de 7,5 milioane de euro.
Marele absent din lotul convocat de Lucescu Senior pentru amicalul împotriva Canadei și meciul oficial cu Cipru este Ianis Hagi (26 de ani), jucător liber de contract, încă din luna mai, după ce Glasgow Rangers a decis să-și încheie socotelile cu jucătorul român. Între timp, zvonurile au indicat posibile echipe din mai multe campionate, inclusiv Polonia, dar mai ales Turcia și Hagi Jr. ar fi la un pas de a semna în Țara Semilunei, luând-o pe urmele tatălui său. De altfel, selecționerul i-a dat un ultimatum, „somându-l” că este imperios necesar să-și găsească un club.
Programul complet al „tricolorilor”, în preliminariile pentru CM2026
21 martie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Bosnia şi Herţegovina: 0-1
24 martie, preliminarii CM 2026, San Marino-ROMÂNIA: 1-5
7 iunie, preliminarii CM 2026, Austria-ROMÂNIA: 2-1
10 iunie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Cipru: 2-0
5 septembrie, amical: ROMÂNIA-Canada
9 septembrie, preliminarii CM 2026: Cipru-ROMÂNIA
9 octombrie, amical: ROMÂNIA-Moldova
12 octombrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-Austria
15 noiembrie, preliminarii CM 2026, Bosnia şi Herţegovina-ROMÂNIA
18 noiembrie, preliminarii CM 2026, ROMÂNIA-San Marino
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!