Cum a reacționat patronul lui Dinamo Kiev în fața posibilului război cu Rusia

15 februarie 2022 7:49   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Amenințarea începerii războiului cu Rusia i-a făcut pe mulți dintre miliardarii ucraineni să părăsească țara. Printre aceștia nu se află, însă, și patronul lui Dinamo Kiev, club la care antrenor este Mircea Lucescu.

Conform sport.ua, Igor Surkis, miliardarul patron al campioanei Ucrainei, a decis să nu părăsească țara, în ciuda amenințărilor invaziei ruse. El a declarat pentru sursa citată că nicăieri nu lucrează mai bine decât din biroul lui de la club și că nu vrea să se panicheze și să fugă, pentru că nu se rezolvă nimic cu asta. ”Stau în biroul meu și asta se întâmplă zilnic. Nu am de gând să plec nicăieri, cred că eu cred că este important să ne păstrăm calmul. Dacă intri în panică, ai pierdut deja. Plănuiesc să muncesc la Kiev și în viitorul apropiat și să vizitez cantonamentul lui Dinamo Kiev și al echipei U19, din Turcia. În acest moment, clubul nostru este închis aproape complet din cauza coronavirusului. Este carantină, sunt foarte multe cazuri. Am efectuat o vaccinare completă a angajaților din club și se lucrează acum de la distanță în majoritatea departamentelor. Eu nu am cum să rezolv problemele de acasă, așa că sunt mereu în biroul meu de aici. Nu este nici o panică, suntem calmi și pregătiți pentru diverse scenarii. Cred că va fi totul bine la noi în țară. Invit fanii în tribune, echipele noastre au nevoie de sprijinul și energia lor”, a declarat Igor Surkis, conform digisport.ro.

Mircea Lucescu a decis prelungirea cantonamentului din Turcia

Chiar dacă șeful lor e liniștit, Mircea Lucescu a decis că, pentru a pregăti în liniște returul, echipa lui să rămână într-un cantonament prelungit în Turcia. Pentru ca jucătorii să nu sufere de dorul de casă, clubul, la sugestia tehnicianului român, a decis să le aducă fotbaliștilor familiile în Antalya, acolo unde se află la pregătire formația.

Totuși, dacă Surkis nu a plecat, nu înseamnă că toți oamenii cu bani au făcut la fel. Patronul rivalei Șahtior Donețk, miliardarul Rinat Ahmetov, a plecat zilele trecute spre o destinație necunoscută la bordul avionului personal, împreună cu toată familia, urmând exemplul altor moguli din Ucraina, care au făcut același lucru.  

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!  

Mai multe