La sosirea acasă, fotbaliștii sud-coreeni au fost țintiți cu ouă de fani
1 iulie 2018 11:52
Fotbal internațional
Ultima actualizare:
Victoria (2-0) obținută în fața Germaniei, campioana mondială en-titre, n-a satisfăcut pe toată lumea în Coreea de Sud. Și deși i-au eliminat pe nemți, clasându-se înainatea acestora, pe locul 3, în Grupa F, asiaticii n-au avut parte numai de felicitări și flori la revenirea acasă.
Ba din contră, la conferința de presă desfășurată chiar la aeroport, la care s-a permis și accesul publicului, câțiva privitori i-au țintit cu ouă și cu perne pe oamenii lui Shin Tae-yong. Explicația pentru această reacție ar fi că sud-coreenii nu mai pot fi mulțumiți cu o simplă participare la Campionatul Mondial de fotbal după ce în 2002 au jucat în semifinale. E adevărat, la o ediția pe care au găzduit-o în parteneriat cu Japonia.