Mondial fără Messi și Ronaldo! Portugalia pleacă și ea acasă

30 iunie 2018 23:22   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Cei mai valoroși fotbaliști din lume, Leo Messi și Cristiano Ronaldo, au fost eliminați în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Rusia.

După ce Argentina lui Messi a cedat cu 3-4 în fața Franței, Portugalia lui Ronaldo a fost învinsă de Uruguay (1-2), într-un meci disputat sâmbătă seară la Soci.

Uruguayenii s-au impus prin dubla lui Edinson Cavani, autorul a două goluri spectaculoase. Echipa lui Ronaldo a reușit să egaleze (1-1) prin reușita fundașului Pepe, dar campioana europeană s-a predat în cele din urmă în fața sud-americanilor.

Astfel, primul sfert de finală la CM din Rusia este Franța - Uruguay, meci programat vineri. 

Mai multe